Judeţul Constanţa este situat în partea de sud-est a României şi are o suprafaţă de 7071 km2 (adică 3% din suprafaţa totală a ţării), fiind al optulea ca mărime dintre judeţele ţării.
La 31 decembrie 2002, organizarea administrativă a teritoriului acestui judeţ era următoarea: 8 oraşe şi 3 municipii, 54 comune şi 189 sate.
Reşedinţa judeţului este municipiul Constanţa. Se învecinează la nord cu judeţul Tulcea, la est Marea Neagră, la sud cu Bulgaria, iar la vest Dunărea, care formează hotare naturale cu judeţele Călăraşi şi lalomiţa.
Ca forme de relief, predomină structura de podiş (Podişul Dobrogei), cu altitudine redusă. În partea de est a judeţului se află litoralul Mării Negre, exploatat turistic.
Clima este temperat continentală, cu o temperatură medie anuală de 10-11 grade C. Precipitaţiile se situează sub media natională. Menţionăm influenţa Mării Negre pe o fâşie de câteva zeci de km spre interiorul judeţului.
Specifice acestui judeţ sunt lacurile naturale de luncă, limanele marine şi lagunele (Oltina, Sinoe, Taşaul, Techirghiol, Mangalia).
Solul este constituit, în mare parte, din cernoziomuri caracteristice stepei dobrogene (cernoziom carbonatic, castaniu, ciocolatiu şi levigat). Pădurea şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră acoperă suprafeţe reduse, fondul forestier fiind constituit din specii diferite cu o productivitate redusă a arboretelor.
Judeţul deţine o mare bogăţie de vestigii ale trecutului istoric, unele datând din secolul al Vll-lea î.Hr., când grecii antici au întemeiat pe teritoriu o serie de colonii (Histria - azi Istria, Callatis - azi Mangalia şi Tomis - azi Constanţa). Ulterior, din secolul I î.Hr., teritoriul intră sub stăpânire romană şi apoi este străbătut de popoarele migratoare şi frământat de războaie.
Numele de "Dobrogea", aşa cum atestă documentele istorice, vine de la Dobrotici, despot bizantin în secolul al XlV-lea. Provincia condusă de el a fost numită Dobrugi-ieli, Dobrugi, adică Dobrogea. În ceea ce priveşte denumirea de "Constanţa", se pare că aceasta vine de la cuvântul Constantziana, denumire ce apare în secolul IV d.Hr., nume dat apoi de genovezi în Evul Mediu oraşului de aici.
În urma războiului din 1877-1878 ţara devine independentă, liberă şi suverană, iar străvechea vatră getică şi romană a Dobrogei se reuneşte cu ţara. Se împlinea, în felul acesta, o a doua etapă a procesului românesc de unire.
Constanţa deţine o parte din suprafaţa Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Subsolul judeţului conţine roci fosfatice, minereu de fier şi ape mineralizate. Rocile comune sunt formate din şisturi verzi, calcar, cretă, argilă, caolină, dolomită, diatomită şi nisip de turnătorie.
Un loc important în cadrul resurselor naturale îl au Lacul Sărat Techirghiol şi Lacul Nuntaşi cu însemnate rezerve de nămol sapropelic, utilizat în scopuri terapeutice. Platoul continental al Mării Negre dispune de rezerve de hidrocarburi şi minerale.
Turism
Litoralul românesc al Mării Negre are o alcătuire complexă care-i măreşte valoarea turistică.
Întreaga zonă dispune de plaje întinse şi însorite aproximativ 9-12 ore/zi, nisipuri cu calităţi deosebite, lacuri cu ape dulci sau sărate şi nămoluri terapeutice, izvoare minerale şi pe alocuri faleze înalte. Apa Mării Negre cu o salinitate mai redusă şi fără maree, lipsa stâncilor şi a faunei periculoase, climatul marin liniştit şi plăcut conferă în plus litoralului românesc calităţi remarcabile.
Staţiunile de pe litoral cunoscute în turismul internaţional, cum sunt: Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, cu baze de cazare şi tratament şi diverse posibilităţi de agrement, oferă condiţii pentru odihnă şi tratament în sezonul estival, iar unele şi în extrasezon.
Aceste staţiuni, în anul 2007, deţineau împreună 41,5% din capacitatea de cazare turistică pe ţară.